Unul din cei şase fraţi ai Episcopului Justinian
Teculescu a fost Alexe Teculescu, care s-a născut la 12 mai 1884, în Voineşti –
Covasna. Dând curs „comandamentelor vremii”, formulate de elita
intelectualităţii româneşti ardelene, conform cărora tinerii români erau
sfătuiţi să îmbrăţişeze paleta largă a îndeletnicirilor comerciale şi
industriale, tânărul Alexe Teculescu a absolvit Şcoala Comercială din Braşov,
devenind, în scurt timp, un întreprinzător şi prosper comerciant.
După participarea sa la Adunarea Naţională
de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, ca reprezentant al românilor covăsneni,
comerciantul Alexe Teculescu s-a implicat în activitatea administrativă, fiind
timp de 14 ani primarul Covasnei.
Familia Alexe şi Ana Teculescu (născută Cosneanu)
a fost binecuvântată cu patru
copii: cel de-al treilea dintre aceştia, Nicolae,
s-a născut la 28 noiembrie 1921, în Covasna, a urmat şcoala primară în
Voineşti, apoi cursurile Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, pe care le
termină în anul 1940, ca şef de promoţie.
Din dorinţa de a se consacra nobilei profesii de
medic militar, a absolvit Institutul de Medicină Militară din Bucureşti. Un
tragic episod (amputarea piciorului în urma unei căzături din timpul unui
antrenament la schi), îl va determina pe medicul Nicolae Teculescu să renunţe
la planurile iniţiale şi să se orienteze spre balneologie.
Fără îndoială că în luarea acestei hotărâri a avut
în vedere şi imensul potenţial al Covasnei natale, pe care dorea să-l
valorifice superior în interesul miilor de bolnavi cu afecţiuni
cardio-vasculare.
După cum este cunoscut funcţia balneo-climaterică
este funcţia dominantă a localităţii Covasna, funcţie determinată de o
multitudine de factori naturali, între care rolul dominant l-a avut şi îl are
apa minerală, mofeta şi un climat mai blând decât al localităţilor din
depresiunea Tg. Secuiesc. Cadrul natural nepoluat, peisajele cu efectele
sedative, aerul puternic ionizat, emanaţiile puternice de CO2,
abundenţa apelor minerale fac să se spună despre Covasna că este o „minune a
Transilvaniei” – cum o numea Dr. Marius Sturza – sau „staţiunea celor 1000 de
izvoare” cum inspirat a denumit-o publicistul Herman Rosner.
Medicul Nicolae Teculescu îşi propunea, astfel, să
continue tradiţia cercetărilor româneşti referitoare la staţiunea balneară
Covasna. Prima lucrare de balneologie a fost tipărită la Sibiu, în 1821, în limba
română, de Vasile Pop, intitulata Despre
apele minerale de la Arpătac,
Bodoc şi Covasna. În
perioada interbelică a întreprins cercetări în domeniu şi medicul Vasile Stroe,
membru al Societăţii de Hidrologie şi Climatologie Medicală şi al Comisiei
Naţionale a Monumentelor Istorice (prieten cu numeroase personalităţi ale
vremii, printre care şi Nicolae Iorga), autor al lucrării monografice Covasna ilustrată – geografică, geologică, balneară, medicală,
industrială, turistică şi arheologică şi al unor inovaţii care permiteau
controlul acidului carbonic în băile cu apă minerală.
Înainte de a începe cariera de medic balnear în
Covasna, dr. Nicolae Teculescu a trebuit să suporte privaţiunile şi umilinţele
închisorilor comuniste. Deşi nu a făcut politică militantă, din cauza
politicilor sale liberale şi a sentimentelor patriotice, a fost închis timp de
trei ani în penitenciarele de la
Aiud şi Jilava.
La ieşirea din închisoare, cu foarte mari
eforturi, a reuşit să urmeze cursuri de specializare la Institutul de
Balneologie şi Fizioterapie din Bucureşti şi apoi să se angajeze, ca medic
specialist în balneologie şi fizioterapic, la spitalul din Covasna.
Ca medic balneolog, şi-a propus aplicarea
terapeutică a gazelor mofetariene, metodă iniţiată şi experimentată încă din
1934 de dr. Lian din Franţa. Primele tratamente le-a început în 1952, pe un
număr redus de bolnavi, ele fiind extinse pe măsură ce eficienţa metodei a fost
confirmată clinic şi experimental. Rezultatele obţinute au fost prezentate
pentru prima dată în primăvara anului 1954, în şedinţele Institutului de
Balneologie şi Fizioterapie Bucureşti, instituţie care a făcut demersurile
necesare pentru înfiinţarea în cadrul Spitalului Unificat Covasna a secţiei
Balneare, cu 20 de paturi. Noua secţie şi-a început efectiv activitatea în
ianuarie 1955. Aici, pe loturi de bolnavi trimişi din ţară, dr. Nicolae
Teculescu a continuat tratamentul început din anul 1952, cu aprobarea tuturor
forurilor competente, făcând în mod curent injecţii subcutanate cu gaz
mofetarian.
Deoarece secţia nu era dotată cu aparatura
necesară investigaţiilor ştiinţifice obiective şi pentru a nu exista nici un
dubiu în interpretarea rezultatelor tratamentelor efectuate după metoda
amintită, dr. Nicolae Teculescu adresează un memoriu Prezidiului Marii Adunări
Naţionale, Ministerului Sănătăţii şi Regiunii Autonome Maghiare, în urma căruia
noua secţie a fost inspectată în aprilie-mai 1956 de un colectiv de specialişti
(din care făceau parte şi dr. Birek Ladislau din Tg. Mureş şi dr. Huttmann
Arnold din Braşov). În finalul inspecţiei, apreciindu-se eficacitatea metodei
dr. Teculescu, s-a stabilit continuarea ei şi repartizarea a câte cinci paturi
pentru clinicile medicale din Tg. Mureş şi Braşov, pentru „internarea, tratarea
şi prelucrarea ştiinţifică a bolnavilor trimişi de aceste instituţii”.
Tot în scopul validării ştiinţifice a metodei la
care ne referim, în iulie 1956, Institutul de Balneologie şi Fizioterapie
Bucureşti a trimis o echipa de cercetare, formată din cinci specialişti (medici
şi chimişti), care au continuat investigaţiile până în mai 1957.
Rezultatele acestei echipe de cercetători au fost
susţinute în cadrul Societăţii de Ştiinţe Medicale, la 15 mai 1957.
Comunicările prezentau staţiunea Covasna din punct de vedere geologic
(academicianul Matilde Filipescu), din punct de vedere al compoziţiei chimice a
apelor minerale (Maria Baldovin) şi din punct de vedere medical, prin studiul
experimental şi clinic întocmit de medicii E. Cociaşu, C. Stoicescu, Z. Bejan
şi chimiştii C. Protopopescu şi O. Corbunescu, în colaborare cu dr. N.
Teculescu. Studiul respectiv, intitulat Unele
aspecte ale acţiunii bioxidului de carbon gazos şi a gaze/or mofetariene de la Covasna asupra dinamicii
vasculare (studiu clinic şi
experimental), a apărut în volurnul Lucrări de balneologie şi climatologie, editat de Institutul
de Balneologie şi Fizioterapie, în 1960. Prezentând pe larg „rezultatele
încurajatoare obţinute prin folosirea injecţiilor subcutanate cu gaz
mofetarian, în studiu se apreciază că „prin tratamentul cu injecţii de dioxid
de carbon, la Covasna,
dr. N. Teculescu a obţinut „ameliorarea parasteziilor şi a crampelor musculare
în bolile vasculare de tipul enolarteritei obliterante” şi se recomandă
extinderea metodei.
Din referatul Impresii
medicale de la cel de-al II-lea Congres de Cardiologie din Jugoslavia, 20-24 aprilie 1957, întocmit de dr.
A. Huttmann, rezultă că „unul din punctele culminante ale Congresului a fost
conferinţa prof. Camille Lian din Paris cu tema Remarci la diagnosticul şi tratamentul arteriteritelor obliterante ale membrelor, în care autorul a subliniat din nou
efectul bun al injecţiei subcutanate cu dioxid de carbon administrat de mai
mulţi ani în staţiunea Royat. Aflat la Băile Podebrad din
Cehoslovacia, pentru a recomanda această metodă în tratarea bolnavilor de
acolo, profesorul Lian a aflat cu bucurie că metoda sa se aplică cu rezultate
bune de câţiva ani la Covasna,
de către dr. N. Teculescu.
Atunci când lucrurile păreau lămurite şi numărul
bolnavilor veniţi din toată ţara la tratament sporise, printr-o adresă semnată
de dr. Benedek Geza, se dispunea încetarea tratamentului aplicat de cinci ani
de dr. N. Teculescu, invocându-se lipsa condiţiilor adecvate. Surprinzătoarea
decizie l-a contrariat atât pe dr. N. Teculescu, cât şi întregul colectiv de
specialişti cu care efectuase cercetările experimentale. Numeroasele demersuri
întreprinse la forurile superioare pentru a se reveni asupra hotărârii,
considerată de dr. Teculescu nedreaptă, au rămas fără nici un rezultat pozitiv.
În final, dr. N. Teculescu a fost nevoit să părăsească spitalul din Covasna sa
natală şi să se transfere la
Slănic-Moldova.
Eforturile nu i-au fost zadarnice. După plecarea
sa staţiunea s-a dezvoltat continuu. În 1961 – cu ocazia reuniunii Asociaţiei
Carpato-Balcanice, organizate la
Covasna – au luat parte peste 100 de hidrogeologi români şi
străini, remarcându-se cu această ocazie un deosebit interes pentru staţiune.
În 1969, tot aici a fost organizat un simpozion naţional medical, unde s-au
adus date importante asupra valorii factorilor naturali ai staţiunii. După
această dată, au loc o multitudine de manifestări ce au în vedere modalităţile
de dezvoltare a staţiunii, a folosirii complexe a factorilor naturali existenţi
în scopul refacerii sănătăţii oamenilor.
Şcoala Medicală de Cardiologie din Covasna a
devenit recunoscută pe plan naţional şi internaţional prin activitatea
desfăşurată de medicii covăsneni sub coordonarea ştiinţifică a doamnei doctor
Mihaela Suceveanu.
Suferinţele din anii de detenţie şi mâhnirea
pricinuită de întreruperea unei cariere medicale, a cărei împlinire o visase în
strânsă legătură cu cea a staţiunii Covasna, i-au grăbit sfârşitul. A trecut în
eternitate în 1972, la vârsta de 51 de ani.
* * *
La fel ca şi alţi membri ai familiei Teculescu,
medicul Nicolae Teculescu a manifestat încă din tinereţe certe predispoziţii
spre creaţia literară. În timpul liceului, al facultăţii, dar şi după aceea, a
scris numeroase poezii, multe publicate în revistele vremii. Au rămas în
manuscris poemul dramatic, în trei acte, Hyperion, după Luceafărul lui Mihai Eminescu, şi opera Cântarea Cântărilor după Solomon, lucrări intrate în fondul
Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, prin bunăvoinţa
doamnei Septimia Constantinescu, sora medicului Nicolae Teculescu. Lectura lor
pune în evidenţă aria preocupărilor unei personalităţi complexe, marcată de
marile probleme ale existenţei umane, ale raporturilor omului cu divinitatea şi
aspiraţia lui spre nemurire.
Cele două opere inedite, Cântarea Cântărilor –
făcută de Solomon şi poemul dramatic Hyperion, realizate de medicul
Nicolae Teculescu, se păstrează în condiţii foarte bune. Fiecare operă este
cuprinsă într-un dosar, tip registru, format A4. Cea dintâi are 32 de pagini cu
versuri în prozodie tradiţională, împărţite în opt capitole numerotate, fără
titluri. Pe prima pagină, nenumerotată, se află titlul operei şi autorul: Cântarea
Cântărilor – făcută de Solomon de Nicolae Teculescu. A doua are 107 pagini,
plus, în final, XVI pagini, cuprinzând propuneri pentru „Indicaţii de regie”.
Pagina de titlu cuprinde numele autorului şi informaţii cuprinzătoare: Hyperion
(Steaua cea strălucitoare de seară şi de dimineaţă), poem dramatic:
prolog, 3 acte, 6 tablouri, după Luceafărul lui Mihai Eminescu.
Intenţiile programatice ale autorului sunt
evidente. A avut izvoare de inspiraţie capodopere ale literaturii universale, Cântarea
Cântărilor, ori ale literaturii române: Luceafărul, alte poezii
eminesciene, creaţii populare româneşti, opera poeţilor moderni, Lucian Blaga
şi Tudor Arghezi.
Nicolae Teculescu a fost un admirator al
literaturilor antice, în special al literaturii ebraice. Cântarea Cântărilor
face parte din „cartea cărţilor”, Biblia, mai precis din Vechiul
Testament. Ea a constituit mult timp una dintre problemele cele mai
discutate ale Bibliei. I-a fost atribuită lui Solomon, care avea ca atribut
de onoare, conferit de tradiţie, înţelepciunea. Pentru acest motiv, a fost
considerat autor al unor importante opere literare, în primul rând sapienţiale,
din Vechiul Testament, anume: Proverbele, Înţelepciunea lui Solomon,
Eclesiastul, Cântarea Cântărilor.
Cărturarul de erudită formaţie intelectuală
Nicolae Teculescu a fost atras de capodoperele poeziei ebraice, Psalmii
şi Cântarea Cântărilor. Ultima are înţelesul de „cea mai frumoasă dintre
cântări”, aparţinând, după afirmaţia lui A. Bertholet, „esenţialmente şi
indubitabil domeniului poeziei profane” (Cf. Ovidiu Drimba, Istoria culturii
şi civilizaţiei, vol. I, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1984, p. 197-198).
Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste (redactat în forma sa
definitivă în ultimele secole înainte de Hristos) în care tensiunea înaltă a
sentimentului se exprimă fie direct, fie prin intermediul comparaţiilor şi
metaforelor care aduc un puternic parfum de exotism (Cf. Ovidiu Drimba,
Cristina Ionescu, Gheorghe Lăzărescu, Literatura universală, E.D.P.,
Bucureşti, 1981, p. 9-11). Nicolae Teculescu a reuşit să realizeze o versiune
proprie a acestei celebre opere, scriind opt capitole. Personajele, care
transmit caracterul dramatic, sunt: Corul, Mireasa, Mirele, Fetele Ierusalimului.
La o simplă confruntare a textului Cântării
Cântărilor, din orice ediţie a Bibliei, cu versiunea alcătuită de
Nicolae Teculescu, constatăm asemănări, privind unele imagini artistice,
comparaţii, epitete, metafore, dar şi deosebiri prin numărul mare de versuri,
prin insistenţa asupra descrierilor. În prelucrarea lui Nicolae Teculescu,
întâlnim cuvinte denumind realităţi specific româneşti: „iele”, „catrinţe”,
„ortaci de haiducie” ce pun „flori la pălărie” (p. 17), dar şi creaţii lexicale
proprii, „zdroboleanca trepăduşă” (p. 17), „murgitul soarelui” (p. 18).
Preocuparea pentru localizarea în spaţiul românesc este evidentă, ceea ce
conferă originalitate textului.
Titlul poemului Hyperion – steaua cea
strălucitoare de seară şi de dimineaţă trimite, fără nicio îndoială, prin
structură, tematică, conţinut, la capodopera eminesciană Luceafărul,
chiar dacă acest lucru n-ar fi fost menţionat de autor.
Unele personaje sunt preluate din poemele lui
Eminescu: Hyperion, Cătălina, Cătălin, Călin, Lucifer; altele, din basme şi
balade populare româneşti: împăratul Roşu, împărăteasa, tânărul Bard, bătrânul
Bard, Muşa, altele, din tradiţia istorică românească: boierii cu nume vechi
româneşti: Gruia, Dan, Ionuţ, Axinte. Altele îşi au sorgintea în mitologie:
Bătrânul Înţelept, Rusalka, Salomeea, Cometa, Marte, vocea Gândului Suprem,
Gânduri Albe şi Gânduri Negre, care împreună reprezintă corul din tragedia
antică. Unele sunt specifice Evului Mediu: Domniţa cu însoţitoarele ei, barzii,
doica, măscăriciul, pajul, crainicul, vistiernicul Zará – tipul perfid al
servitorului credincios, devenit trădător.
Poemul dramatic Hyperion – Steaua cea
strălucitoare de seară şi de dimineaţă cuprinde un prolog, trei acte şi
şase tablouri. Actul I cuprinde 54 de pagini, actul al II-lea, 42 de pagini,
iar actul al III-lea cuprinde doar nouă pagini. Tablourile sunt numerotate în
continuare, în cele trei acte. Personajele sunt numeroase, 27 care au nume,
plus oameni de curte, oşteni, balerine, cor etc.
Menţionăm, în mod deosebit, indicaţiile de regie
care sunt amănunţite, valorificând tradiţia românească populară şi cultă.
Astfel, pentru prima parte, în planul întâi, se vede o poartă enormă ca un arc
de triumf în stilul porţilor româneşti, asemănându-se întrucâtva cu Poarta
sărutului a lui Brâncuşi. În planul din fund, palatul împărătesc, ca în
basmele noastre, cu multe turnuri, dominând planul superior al porţii.
Indicaţiile scenice din Tabloul II cuprind, de asemenea, multe elemente de
tradiţie românească. Terasa are o balustradă „încununată cu colonade înalte
unite în arcuri în stilul brâncovenesc profilate pe bolta cerului” (p. II).
Fetele însoţitoare ale domniţei Cătălina sunt prezentate într-o şezătoare, unde
împletesc, brodează, discută. Balerinele vor dansa Dansul fuselor,
dansul-cadril Someşeana, stilizat, pe melodia populară cunoscută. Se
insistă pe melodia „zvăpăiată” a dansului popular Fusul, simbol al
muncii, al fertilităţii, al căsniciei împlinite. Autorul insistă, în
indicaţiile scenice, asupra costumaţiei balerinelor care „va trebui să
simbolizeze aceste instrumente de tors, fetele devenind fuse alegorice” (p.
II).
Autorul valorifică şi cântecul popular de leagăn,
prin cuvintele doicii, rostite în scena premergătoare somnului-visului: „Hai,
tu, curcă, de mi-o culcă/ Hai, tu, somn, de mi-o adormi / Hai, tu, peşte, de
mi-o creşte / Şi tu, pui, dă-mi-o lui, lui… / Uşurel, înfăşurel / Prinde-te
somn cătinel / Lui… lui… lui…” (p. 38). Tânărul Bard este înfăţişat ca un
Făt-Frumos din basmele populare româneşti. Prin valorificarea atât de bogată a
folclorului, Nicolae Teculescu dovedeşte atât preţuirea, cât şi cunoaşterea
lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu