Stăpânul stânii este baciul. „Baciul este sufletul întregii familii pastorale, compusă pe lângă ciobani, de obicei 1 la fiecare 100 de oi, şi din tot atâţia câini ciobăneşti, din cai, măgari, porci şi paseri domestice.” (S. Opreanu, „Contribuţiuni la transhumanţa din Carpaţii Orientali”, Cluj Napoca, 1930) De obicei este un bărbat trecut de prima tinereţe, un om gospodar, priceput, cu calităţi de leader. El are oile proprii la stână, pe lângă cele ale sătenilor. Alături de el este băciţa, soţia lui. Ea se ocupă cu socotelile, cu cumpărăturile, cu multe: minte de femeie. Stăpânul stânii şi soţia lui nu stau tot timpul la oi: ei merg în sat, merg la diferite târguri unde valorifică produsele. Mereu ciobanii de la noi au fost buni comercianţi. Nea Din Costea îşi aduce aminte despre soţia sa, în tinereţe, că „Ea se ducea cu brânza la vânzare, că ciobanii trebuiau plătiţi în toată luna; la Braşov, câte două săptămâni stătea pe piaţă, eu treceam, duceam altă brânză, luam banii, dădeam la ciobani, mai băgam şi la C. E. C.”
La stână sunt angajaţi ciobanii: unii mai în vârstă, alţii aproape copii; cei care nu fac parte din familia baciului mai sunt numiţi şi slugi la oi. Cei mai tineri sunt strungari – dau în strungă oile pentru muls, le mână cu o vergea şi cu vorba să se înghesuie spre strungă. Cei care păzesc turma de sterpe sunt sterparii – sarcina lor nu e aşa de complexă ca a mânzarilor – cei ce păzesc oile cu lapte, care trebuie duse şi întoarse la/de la păscut la ore fixe, nu trebuie alergate, trebuie păscute în cele mai bune locuri; mânzarii sunt angajaţii mai de nădejde sau chiar neamuri de ale baciului şi băciţei. Când se ţin separat mieii ce nu se taie, ei sunt păziţi de un cârlănar – de obicei copil.
ESTI PREA BUNA PTR LUMEA ASTA DE LA NOI POATE DACII INTELEGEAU MAI BINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!NU CRED CA MAI SUNT PRINTRE NOI CU DRAG SI CU RESPECT TANTI VERA
RăspundețiȘtergere