Covasna de odinioară: Din amintirile lui nea Mișu Manea...

Din amintirile lui nea Mișu Manea:

Viața la stână?
Aiii de mine… Cele mai vechi amintiri le am de când aveam șase-șapte ani, la Bețașu. Mă jucam cu Neculai sub un fag, unde ne făcuseră un leagăn mare- o beldie în jos, cu o scândurică, făcea un balans de vreo zece metri. A trăznit copacul de lângă noi, noroc că ne-a strigat și am reușit să scăpăm.
Prin ’60, aveam vreo nouă ani, baci era Pilușcu cu frate-so Miti, ăla de pe Șaguna. Își băteau ăștia joc de mine…Nu uit, ca astăzi! Îmi trimisese soră-mea de acasă pulpă de miel umplută, cu conținut de drob. Ăștia au controlat ranița: ”vezi că ți-a trimis maică-ta niște carne stricată” Îmi scoteau boabele de orez, zicând că-s viermi. Și eu am mâncat bulz și jindiță, ei au mâncat pulpa toată. Și râdeau de mine…
Era noroiul până la genunchi, cădeam… Mă cocoșam cu gălețile alea grele de lemn, cu cobilița. N-o puteam ridica de jos, atât era de grea. Mă puneam în genunchi și așa o ridicam- probabil d-aia n-am crescut (râde) Am și acum cobilița aia în pod. Și răvarul. În fiecare an așa a fost… În fiecare vară, când terminam școala, la oi! Mânător. A trecut …(oftează cu nostalgie)
Am terminat a opta. Am vrut să mă duc la Liceul Militar Marin, mi-ar fi plăcut acolo. Dar tata nu m-a lăsat. Mână-n mână cu Cosneanu și Ciangă, insistau să rămân aici, că și feciorii lor îs tot aici. Concluzia: ”Nu te duci nicăieri! Mă ajuți pe mine, un fecior am, unde să pleci?”
Numa’ bine, că m-am încăpățânat și n-am vrut să scriu la examen- am luat patru la matematică, la română, cinci. Și-a venit la tata domnul Teacă, profesorul; tata tocmai venise cu caii, că așa aduceau brânza, cu șeile. ”Ce-i cu băiatul tău? Uite ce note are!” Eu descărcam caii, cu mama. ”Las’ că-l rezolv eu…” Când a plecat domnul Teacă, tata a și pus mâna pe o chingă și când mi-a ras vreo două… Le simt și acum. No, a doua zi, examen la istorie. Am luat zece. Și-am tăiat-o la munte.
Avea tata un cârd de cârlani, 821 de miei. Mai avea 1200 mânzări, sterpe, vreo 400. Avea 15 ciobani. La ăia 821 de miei, erau doi inși, unul de 24 de ani și unul de 17. Tata: ”Băiete, la cârlani cu tine!” Mi-a dat o zeghe, din pănură, din sure, cizme, pălărie și mâncarea pe măgar. Atât. Era în ’66. Am plecat din Poiana Iancăului. Toată vara nu m-a lăsat vătaful de cârd să viu la stână, îl trimetea p-ălălalt după legumă. Nu-ți mai spun…îmi crescuse părul până la umeri, mi-am ars zeghea…Unde dormeau mieii, acolo îi lăsa ăsta. Nu coșar sau ceva aripă…Nu, nene! Dacă târla era d-aici la Pamfil, acolo dormeau. Și du-te, băiete, fă bulzul, adu-l aici, adu tărhatul…Băteam o pană în copac și acolo agățam sacu’ de mălai, bota de jindiță și brânza. Că brânza era cu porția. N-aveam ce căuta după provizii înainte de-o săptămână, trebuia să drămăluim mâncarea. Eram trei inși și trei câini- aveam porție egală de mălai. Aveam niște câini…nu ne era frică, nene! Și n-am avut toată vara coșar! Făceam două focuri- la un foc dormeam eu cu vătaful.
No, și-am dezertat prin august. Am plecat dintr-o muchie și-am ajuns acasă pe la 11 seara. Maică-mea încremenește când mă vede: părul mare, cizme rupte…Tata, dur: ”Ce cauți, băiete? Ai fugit? Știe Niță c-ai plecat?” Eu, speriat: ”Nu știu, am vint să mânc oleacă de ciorbă…” ”Îndărăt, ’tu-ți…” Mama a încercat să-l împace. Parcă și-acu’ văd- mi-a pus mama niște ciorbă, niște tocană, am mâncat și-am plecat.
Dimineața, când s-a făcut ziuă, am fost la târlă. Apăi m-a luat ăla…după mine! Toată vara, numa’ ”liceu” striga după mine. Era un om de bază al tatei, l-a avut vreo cinci, șase ani, vara-iarna. Era de-al casei, avea încredere în el. Știa că face miei buni. A venit data de 3 septembrie. Am coborât cu oile, pe 5 era examenul. Rămăseseră vreo nouă locuri. Al doilea am intrat, fără să învăț nimica. Așa lecție mi-a dat în vara aia!
*
Hai să-ți mai zic niște lucruri de care nu ai scris în carte…
Aveau superstiții bătrânii...Dacă îți fura ceva din târlă, chiar și un floc de lână, se chema ”chișcătura-n târlă”- începea să-ți moară oile. Regățenii aveau niște descântece, în care n-am crezut- îți luau laptele la oi. Același lucru se întâmpla dacă îngropau ceva sub podina la spătar, unde mulgi oile.
Dacă ai găsit o oaie care nu-i a ta și tu ai tăiat-o, triplu ai pierdere. Treabă constatată! Eram cu Georgică Costea, umblam cu mânzările. Că la 17 ani eram vătaf la mânzări, nu mă lua nimeni la muls. Era prin ’67, aveam vreo mie de mânzări; le rupeam în două din târlă- le mulgeam împreună, apoi unul fluiera încolo, altul încolo, unul se băga printre ele și le despărțea, se-nvățaseră oile; doi inși cu un cârd, doi cu altul. No, și-am găsit într-o duminică șapte oi. Grase, frumoase! ”Georgică, una, deseară, o tăiem!” Sterparul, cu un an mai mare ca mine, Mitică, fiu de haiduci, avea în cap ăla…”uite, țurcana aia o prinzi!” N-am zis la ăi bătrâni. Baci îl aveam pe moș Erdesu, Sorescu, unchi de-al mamei, un om deosebit. Toată vara nu ne-a pișcat nici lupul, nici ursul, n-am avut pierdere. Până noi am muls, Mitică i-a luat hârștoaga (n.n. pielea) jos, a belit-o, a pus-o într-o cracă. După muls, ne-am luat cocoloșul de mămăligă, jarul era făcut, am pus carnea. Când a început să sfârâie seul pe jar, a dat în nas la oi, au început să mârâie, să strănute, să bată din picior, s-au ridicat toate și-au rupt-o la fugă în pădure, pe întuneric. Și-a venit o ploaie de vară, cu tunete și fulgere, și-au apărut doi lupi. Ne-au trântit șapte oi. Exact șapte. Am uitat să-ți zic: când le mulgeam, pe întuneric, a ieșit o oaie, din cele găsite, pe la mine, i-am dat drumul, a ieșit una pe la moș Erdesu, a simțit-o la coadă că nu-i oaia noastră; ”Mă, ce-i cu oaia asta? Nu-i a noastră!” O vară întreagă le ții de coadă, le cunoști… A mai ieșit una. ”Ce-i cu oile ăstea? Nu-s din cârdul nostru.” Noi, nimic! Eu și Georgică tăceam chitic. ”Mă, să nu vă puie dracu’ să faceți vreo prostie!” Adică să tăiem oaia; da’ ea era deja tăiată.

No, cum îți spuneam- au început oile să fugă, noi după ele, a vint o vijelie d-aia mare; o cățea făta, una se cățelea, au vint lupii, dimineața am găsit șapte oi trântite. A venit omu’ și-a găsit șase, ne-a mulțumit, n-a mai întrebat de aia. Nu uit cât oi trăi! Nici n-am apucat să mâncăm ceva din ea…Îți dai seama ce credință aveau bătrânii? D-atunci, niciodată n-am mai făcut d-astea…