Din amintirile domnului Dan Teculescu, nepotul Episcopului Justinian Teculescu
Bujor, fiul mai mic al Episcopului Justinian, îl
vizita deseori la Ismail, găsindu-l mereu plin de proiecte și activ. A fost
acolo și în primăvara lui 1932, la Paști, când episcopul a slujit ca de obicei
(păstrăm o carte poștală trimisă atunci logodnicei lui, viitoarea soție). Dar
puțin mai târziu, starea episcopului s-a deteriorat; îngrijorat, Bujor a
insistat să îl aducă la Brașov. A reușit să-l convingă abia în iulie, când a
fost examinat de un specialist reputat, chirurgul Câmpeanu, cunoscut pentru
diagnostice dificile. Cu regret, chirurgul a explicat tatălui meu că e vorba de
o boală extrem de gravă, fără putință de tratare - și cu o estimare de viață de
câteva zile.
La
trecerea la cele veșnice a bunicului, de arhiva episcopiei s-a ocupat Gheorghe
Jurebiță, secretarul sau, iar obiectele personale au fost remise familiei.
Din
cei șapte copii, erau în viață atunci doar trei: Horia (la Sighișoara), Bujor
(la Brașov) și Draga (la București). Printre nepoți, erau câțiva adolescenți,
iar eu și fratele meu Șerban, nu eram născuți.
Tot
lungul copilăriei noastre am auzit de la tata anecdote, povești, întâmplări de
tot felul din viața familiei, așa cum fusese ea când cei șapte erau copii erau
la Alba Iulia. În felul acesta, fără a-l fi văzut, aveam o imagine bogată a personalității
bunicului: un înalt spirit de dreptate, o credință neclintită în viitorul
neamului. A luptat pentru nația romaneasca în Transilvania, până la Unire și a
continuat lupta în Basarabia, trimis acolo la doar 6 ani de la revenirea
acesteia la patria mama, dupa 106 ani de ocupație rusească.
În
familia noastra la Brașov, amintirea bunicului era - să zicem- concretizată și
de o serie de obiecte care îi aparținuseră, frumos aranjate într-o vitrină
triunghiulară, o « mobilă de colț » în salon. Erau -cât îmi aduc aminte- cartea
« Pentru neam si pentru lege, cuvântări și predici »; un ceas de
buzunar, de aur, fotografii ale momentelor însemnate ale carierei (Adunarea de la
Alba Iulia, decembrie 1918; ceremonia încoronării Regelui Ferdinand,
1922 ; instalarea în scaunul de la Cetatea Albă; scene din fața Senatului
cu personalități ca Goga, Averescu, etc). Dar erau (asta, pe noi, copiii, ne
fascina) și decorații, multe: românești (Steaua Romaniei cu grad de mare ofițer
și altele), dar și franceze (să fi fost de la misiunea generalului Berthelot?)
cât și o cruce cu diamante de origina rusească- care pot fi văzute în
fotografiile publicate.
”Vitrina
cu amintiri ale bunicului” a fost instalată în apartamentul părinților când
căsnicia lor a început, în 1933, la parter, în casa bunicilor mei Boeriu, pe
strada Iorga.
A
stat în colțul salonului, descoperită cu interes de cei care ne vizitau, pâna
în 1949. Atunci, sub presiunea ”Comitetelor de încartiruire” noi, Teculeștii,
ne-am mutat la etaj, la bunici. Credeam să fim lăsați în pace acolo... dar
ne-am înșelat: în 1950 casa a fost naționalizată, deși legea nu îl viza pe
proprietar (« fara titlu ») iar noi, cu părinții și bunicii am fost
« repartizati » într-un mic apartament, pe strada Sf. Ion. « Vitrinei cu amintiri » i s-a
gasit și acolo un loc: făcea parte din lucrurile de care nu ne puteam despărți...
Sfârșitul
a venit însă după scurtă vreme: în noaptea de 15 ianuarie 1952, trezit din somn
către ora 2, am văzut umblând prin camere doi agenți de Securitate, în uniformă,
care scotoceau prin sertare, vărsând apoi conținutul pe jos... Ce mi s-a părut
o veșnicie trebuie să fi durat vreo jumătate de oră; un glas morocănos a dictat
lista obiectelor confiscate: arma de vânătoare a tatei, cartea ”Pentru neam si
pentru lege”, mai multe volume din scrierile unchiului Horia Teculescu (culegeri de folclor) și...decorațiile bunicului
Justinian. Precizez că familia n-a văzut aceasta listă și nu a mai auzit
niciodată ceva despre ea.
Luat
a fost și tata, pe care l-am revăzut, cu sănătatea zdruncinată, după 10
luni. Între timp, în luna mai, toată
familia - cu bunici cu tot - a fost « evacuată » cu « domiciliu
obligatoriu » departe de Brașov: a
ales Covasna... unde a locuit timp de 2
ani.
Ne-au
mai rămas câteva fotografii, care nu se găseau în vitrină, și pe care le-am pus
la dispozitia Asociației. Din fericire, un exemplar al cărtii ”Pentru neam și
pentru lege” a fost păstrat de fiica episcopului, Draga, căsătorită Iannescu, a
cărei noră, avocat Florica Iannescu-Caracas, l-a adus Asociației și astfel
a putut fi reeditat.
”Vitrina
cu amintiri” a dispărut: noi am rămas cu amintirile în suflete; cât despre
decorațiile episcopului Justinian Teculescu... presupunem că și le-au împărțit
securiștii.
Dan Teculescu, 22 mai
2016
 |
| Episcopul Justinian Teculescu, făcându-l pe Nicolae Iorga să zâmbească, la ieșirea din Senat |
 |
| În fotografie, de la dreapta la stânga: Mareșalul Averescu, Episcopul Justinian Teculescu, Patriarhul Miron Cristea, poetul Octavian Goga, Mitropolitul Visarion Puiu |
Despre fiul Voineștilor, Episcopul Justinian Teculescu mai puteți citi și aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu