Încercând să aflu cât mai multe despre transhumanța mocanilor
voineșteni, sunt interesată de amintirile celor de azi referitoare la subiect. Pentru
că mai fiecare voineştean poate zice „A spus tata că a zis moşu’…” despre
ciobănit; pot şi eu zice la fel. Pentru că, da, din aceşti mocani mă trag.
Nu demult, Liviu
Cojanu mi-a spus câte ceva din ce îi povestea, pe vremuri, bunicul lui, Dumitru
Cojan (1901-1989):
„Tata lu’ moșu’ (n.n. Ioan Cojan, 1859-1920), cu moșu’ și cu moș Victor, fratele lui, erau plecați cu oile, în toamna lui 1916, pe la Brăila, Galați. Și i-a prins frontul acolo. Au dat rușii peste ei într-o pădure și le-au tăiat toate oile. Au rămas cu bățul. Era război, au stat pe unde-au apucat. Rușii făcuseră corturi din pieile oilor. Moș Victor a trecut frontul, a ajuns mai repede acasă, dar moșu’ și cu taică-său au venit cu frontul, au ajuns mai târziu. Până atunci, au stat în gazdă la o bătrână. Nu le-a fost ușor: făceau pâine din grâu ars, pentru că rușii, beți morți, dădeau foc la case. Tata lu’ moșu’ a ajuns acasă și n-a mai trăit mult – l-a prins chiua (n.n.: piuă) în ziua de Crăciun, încercând să dezghețe apa în chiuă, să spargă gheața.”
Câteva cuvinte
despre piua mai-sus menționată: astăzi, la Muzeul Național al Carpaților
Răsăriteni din Sfântu Gheorghe se află, în conservare, moara de apă a lui
Victor Cojan. Pe vremea când se întâmplau cele de mai sus, ea făcea parte
dintr-un întreg complex hidraulic de industrii ţărăneşti, cuprinzând, pe lângă
moară, o piuă pentru îngroşat postav şi joagăr pentru debitat buştenii.
Revenind la Ioan Cojan și oile pierdute în transhumanță, în timpul Primului Război Mondial, am avut bucuria (nu doar a cercetătorului care găsește documente la temă, ci, mai ales, bucuria și emoția stră-strănepoatei care află date despre înaintașii ei) de a găsi la Arhivele Naționale, Biroul Covasna, mărturii documentare despre cele povestite de moșu’ Cojan.
Memoriu
Subscrisul
locuitor în comuna Covasna jud. Treiscaune, în anul 1916 eram proprietarul
celor 608 de oi și 2 măgari. Oile le țineam în vechiul regat la ierbărit prin
Moldova.
În ziua de 1
Ianuarie 917 eram eu cu 3 ciobani în pădurea Bîrlat ce se află în jud. Putna,
în apropierea comunei Nămoloasa cu oile. Întărinduse frontiera română cu inși veniți din caucaz și anume corpul
4 armata rusă cu regimentele 9, 10 și 12, acestea cazînd spre seara de 1 Ian.
1917 în pădurea amintită, au năvălit asupra oilor și mi le-au răpit pe toate
tăindule pe loc.
În urma acestui eveniment noi ne-am refugiat în comuna Tudor Vladimirescu jud. Tecuci unde am stat până la 26 octom. 917, când am mers la primărie acolo unde se afla comisarul generalului care mia luat o declarație de despăgubire, a cărui rezultat până de prezent nu’l știu.
Covasna la 17 aprilie 920
Ioan Cojanu
Pierderile, evaluate la valoarea de 94330 coroane, sunt detaliate în declarația de mai jos[1]:
Nu știm dacă Ioan Cojan a fost despăgubit sau nu. Din păcate, nu am găsit o poză care să îl înfățișeze, dar iată doi din băieții lui:
Dumitru Cojan. Sursa: Sabina Cojanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu