În volumul Pasul ursului, de Ioan Drăgan, Editura Arcuș, 2006 (care cuprinde texte scrise de-a lungul timpului de cunoscutul jurnalist covăsnean Ioan Drăgan, publicate în ziarul Cuvântul Nou, al cărui redactor a fost în perioada 1970-1997) am găsit consemnată o discuție din iulie 1990 cu Gheorghe Furtună (nea Diniș) din Voinești, pe care o redau mai jos:
Mi-au plăcut viața și
petrecerile, dar numai cu oameni buni
De vorbă cu Gheorghe Furtună, cel
mai vârstnic om – 93 de ani – din Voinești
-
Ce
mai faci, nea Diniș?
-
Uite
stau și mă hodin.
-
Ești
singur?
-
Ba,
e și băiatu’ dar e p-afară.
-
Cu
sănătatea cum o duci?
-
Nu
mă doare nimic, numai cu vederea stau cam prost.
-
Pot
aprinde o țigară?
-
Cum
să nu! Până în ’54 am fumat și eu, dar m-a lovit un cal și mi-a rupt două
coaste. Când tușeam de mă opinteam, tocmai acolo răspundea. Am zis: stai tu
țigară, că te las...
-
Primul
război mondial l-ai făcut?
-
Ba
bine că nu! Țin minte că păzeam sterpele când a venit tata și a zis că trebuie
să merg devale, la recrutare.
-
Spune-mi
ceva, vreo amintire, din război.
-
În
munții Tirolului, din 2800 de oameni, patru batalioane, au mai rămas numai 500
de inși. Erau atâtea gropi că n-aveai unde îngropa soldații, așa că la urmă
făceam morții stivă și le dădeam foc.
-
Când
ai venit acasă ce-ai făcut?
-
M-am
întors la oi și m-am însurat. Mai apoi au venit și copiii, șapte de toți. Acuma
am și nepoți și strănepoți. Uneia dintre nepoate i-am zis: pune-te de te
mărită, să joc și eu, că p-ormă cine știe ce-o fi!
-
Nu
ți-e ciudă când știi că alții petrec și dumneata nu?
-
Nu,
că mi-am făcut plinul. Mi-au plăcut viața și petrecerile, dar numai cu oameni
buni. Nu m-am certat, nu m-am bătut niciodată cu nimeni și n-am furat a
nimănui. Îi plăceau și nevestei. Ea și cânta bine, era prima cântăreață. Mi-au
plăcut, dar numai așa cu voie bună. Ca să mă-mbăt și să cad pe drumuri – nu!
-
Toți
ciobanii bătrâni povestesc de întâlnirile pe care le-au avut cu urșii. Cred că
nici matale n-ai scăpat!
-
Nu.
Țin minte că Dumitru Jurăbiță – trăiește și acu’, poți să-l întrebi – a venit
după cal, la Mica. Eu făcusem mămăligă și bulz când tocmai apăru ursu’, dar
l-au îngrămădit câinii. S-a sculat în două picioare, a căzut pe o cioată și am
azvârlit în el. Atunci a început a orcăi. Jurăbiță zice: dă în el că vine peste
noi la foc! Și azi râdem când ne amintim.
-
Îți
pare rău după ceva din viața asta?
-
Da:
că nu mai văd femeile, care-s frumoase și care-s urâte. O fi zicând Sfântu’
Petru: „lasă, unchiaș, că ai văzut destule, acum nu mai vedea!”
21 iulie 1990
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu