„Tata, Aurel Babiciu, era preot, baimarean care se tragea din Firiza. Si ne-am dus in Covasna in 1940. Tata a fost trimis ca preot in Secuime. Pe atunci, erau doar 4 preoti romani in toata Secuimea. Tata a fost hirotonit la Cluj, special pentru a merge in Secuime. Si am stat in Covasna pana in 1946, si apoi am venit in Seini. Deci, perioada Razboiului am trait-o in Covasna. Eram copii si tin minte cum veneau avioanele, era ingrozitor!”.
Doamna Violeta avea 5 ani cand familia sa a plecat in Covasna, intr-un cartier periferic, numit Voinesti: „acolo locuiau romanii, iar in centru erau majoritatea unguri. Tata era preot la patru parohii, avea in jur de 25 de ani. Intai au venit nemtii, care ne-au facut mare taraboi, apoi au venit rusii. Pot sa spun ca romanii nu au prea avut probleme cu populatia maghiara, iar problemele care au fost erau din cauza ca localnicii erau intaratati de catre unguri. Oricum le era greu preotilor in acea perioada, cu atat mai mult intr-o asemenea locatie. Cand ma gandesc la Covasna, imi apare in minte numai perioada razboiului. Erau transee, in gradina ne-a facut tata un adapost in pamant. In vecini de casa parohiala era Scoala, iar in curtea scolii erau tinuti prizonierii de razboi rusi. Nemtii s-au retras cu gandul ca vor trece muntii, dar nu au putut trece. Aveam vreo 7 ani cand erau prizonierii rusi tinuti in curtea scolii, si tin minte ca seara le duceam mancare. Odata, ne-am dus in gradina cu mai multi copii si am cules mere si le duceam si le dadeam prin gard prizonierilor. Seara cantau extraordinar de frumos. Si le bagam prin gard mere. Iar la un moment dat, l-am auzit pe un gardian ca striga, dar noi nu stiam ce striga si vazand ca nu reactionam, a tras dupa noi. Era sa ma impuste”.
Apoi, tatal sau a fost arestat, iar mama ei a primit domiciliu fortat: „Norocul tatalui meu a fost ca au venit rusii si atunci a fost eliberat. Ca altfel, ar fi fost impuscat de unguri. A stat inchis 6 luni. A fost arestat pentru simplul fapt ca era preot roman. Pentru ca preotii erau cei care duceau natiunea mai departe, si limba, si identitatea. Desi tata a fost foarte tolerant. Avea prieteni foarte buni unguri si ne-a educat si pe noi la fel. Plus ca si acum stiu foarte bine sa vorbesc limba maghiara. Cand a fost arestat, tata a fost dus la Sfantu Gheorghe, unde a fost intemnitat si primarul, si notarul, directorul scolii etc. Ne-au maghiarizat apoi numele. Mie, de la Violeta mi-au spus Viola. Sora mea a ramas cu numele tot Doina, pentru ca ungurii nu au stiut sa-l traduca. Au intrebat cum l-ar putea traduce si li s-a spus ca „doina” la romani e ca si ceardasul la unguri. Asa ca in gluma li s-a spus ca pot sa-i spuna „Ceardas” in loc de Doina. Asa ca Doina a ramas cu numele ei. Nu voi uita niciodata cum treceau avioanele peste Covasna, spre Sfantu Gheorghe si Brasov. Nu as mai vrea sa fie inca un razboi pentru nimic in lume! Va spun fara exagerare ca nu se vedea cerul, atatea avioane erau. Si un zgomot asurzitor! Iar cand se dadea alarma, fugeam toti in gradina in ascunzatoarea pe care a facut-o taticu. Nu voi uita niciodata cum se vedea pe cer rosu cum ardeau Brasovul si Sfantu Gheorghe. Vedeam din turnul bisericii. Era groaznic!”.
Apoi, tatal sau a fost arestat, iar mama ei a primit domiciliu fortat: „Norocul tatalui meu a fost ca au venit rusii si atunci a fost eliberat. Ca altfel, ar fi fost impuscat de unguri. A stat inchis 6 luni. A fost arestat pentru simplul fapt ca era preot roman. Pentru ca preotii erau cei care duceau natiunea mai departe, si limba, si identitatea. Desi tata a fost foarte tolerant. Avea prieteni foarte buni unguri si ne-a educat si pe noi la fel. Plus ca si acum stiu foarte bine sa vorbesc limba maghiara. Cand a fost arestat, tata a fost dus la Sfantu Gheorghe, unde a fost intemnitat si primarul, si notarul, directorul scolii etc. Ne-au maghiarizat apoi numele. Mie, de la Violeta mi-au spus Viola. Sora mea a ramas cu numele tot Doina, pentru ca ungurii nu au stiut sa-l traduca. Au intrebat cum l-ar putea traduce si li s-a spus ca „doina” la romani e ca si ceardasul la unguri. Asa ca in gluma li s-a spus ca pot sa-i spuna „Ceardas” in loc de Doina. Asa ca Doina a ramas cu numele ei. Nu voi uita niciodata cum treceau avioanele peste Covasna, spre Sfantu Gheorghe si Brasov. Nu as mai vrea sa fie inca un razboi pentru nimic in lume! Va spun fara exagerare ca nu se vedea cerul, atatea avioane erau. Si un zgomot asurzitor! Iar cand se dadea alarma, fugeam toti in gradina in ascunzatoarea pe care a facut-o taticu. Nu voi uita niciodata cum se vedea pe cer rosu cum ardeau Brasovul si Sfantu Gheorghe. Vedeam din turnul bisericii. Era groaznic!”.
In timpul arestarii preotului, familia sa a ramas practic fara niciun venit. Si, din cauza conditiilor inumane de detentie, Aurel Babiciu s-a imbolnavit: „Noi stateam in casa parohiala si cand a fost arestat tata, aveam niste oi amarate, iar mama tesea ca sa putem trai. Dupa ce l-au arestat, noi nu am mai stiut daca traieste. Abia dupa eliberare am aflat ca a fost tinut intr-un beci fara lumina, fara mancare, fara nimic. Atunci s-a imbolnavit si de inima. Era foarte slab cand a iesit si nu vedea. Noi nu stiam nimic. Apoi, mama s-a dus la comandamentul rusesc in Sfantu Gheorghe sa vada daca afla ceva de el. Si a aflat ca era acolo, iar apoi a fost eliberat. In ’44 tata a fost eliberat si am mai stat in Covasna pana in 1946.
Sursa și interviul integral: https://cultural.bzi.ro/al-doilea-razboi-mondial-calvarul-unui-preot-roman-in-secuime-53897
Cu tot calvarul acelor vremuri, localnicii din Covasna l-au pastrat in minte si suflet pe preotul lor de atunci, iar familia Babiciu s-a intors cu drag acolo, peste ani: „In Covasna am mers in vizita dupa 20 de ani, la colegi. Si cu toate ca se ocupau cu cresterea oilor, toti aveau 7 clase primare. Erau foarte bine educati si manierati.”
Sursa foto: arhiva doamnei Dacia Ștefan, născută Papuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu