Dascălul nu stie că se aseamănă cu sfinții : Ei au dăruit. El se dăruiește.

Învățătorul Ioan Olteanu (Țică Beț), înconjurat de elevii săi. 1972

Excelenta sa nu are cont in banca,

Nu are vila cu 20 de camere,

Nu are afaceri prospere prin tara.

Excelenta sa are un suflet cat galaxia,

Are riduri si fire albe de la generatiile care sunt

si de la cele care au fost .

Excelenta sa isi mobileaza casa

cu extemporale, teze si concursuri

rareori se gandeste la ultimul strigat al modei ....

Desele-i preocupari sunt legate

de programe, perfectionari , examene,

de cele mai multe ori slefuieste nestematele altora,

Pentru ele vinde pe bani marunti secundele fiilor lui.

Excelenta sa trudeste toata viata

la secera ascutita a lunii

semanand pulberi de aur peste

semintele ce stau sa incolteasca .

Uneori, ochelarii i se acopera de roua amara ,

daca un fost elev, ajuns senator ,

il uita in anticamera ca pe un obiect  decorativ.

Alteori ,zambet de rodie ii inunda obrajii

cand un necunoscut , pe strada,

isi scoate palaria in fata lui :

,,Buna ziua , domnule profesor, eu sunt ....."

Excelenta sa nu-si numara anii dupa buletin

ci dupa varsta - mereu aceeasi , care infloreste in banca .

Constata cu surprindere - intr-o zi

ca  trebuie sa iasa la pensie

si nu intelege de ce inima lui, cu doua preinfarcte,

bate ca la optsprezece ani .

Excelenta sa ,

ca un pui de caprioara in bataia pustii,

nu stie ca se aseamana cu sfintii :

Ei au daruit. El se daruieste.

Cel de sus i-a harazit loc inalt in izvorul luminii,

loc plin de verdeata din care

Maria sa , Dascalul , sa poate priveghea

si de dincolo pruncii sufletului sau.

Excelenta sa , dascalul 

de Vlada Breahna.