Nicolae Vleja s-a născut la 4 martie 1907, în
satul Poiana Sărată, comuna Oituz, judeţul Bacău. A urmat şcoala primară (patru
clase) în diferite localităţi şi cu întreruperi, din cauza primului război
mondial. În 1919, prin examen de admitere, s-a înscris la Şcoala normală mixtă
din oraşul Sf. Gheorghe, care în al doilea an s-a transformat în Şcoala normală
de fete „Regina Maria”. Nicolae Vleja s-a transferat în clasa II-a la Şcoala
normală de învăţători din Bacău, unde s-a remarcat ca unul dintre elevii fruntaşi
la învăţătură, pentru ca mai târziu să devină unul dintre învăţătorii fruntaşi.
De câteva ori a fost premiant.
Trimis de mai multe ori la concursurile organizate
de societatea „Tinerimea Română”, în anul 1925, s-a întors cu prima „menţiune”
care s-a acordat unui elev de la Şcoala normală de învăţători din Bacău. A
fost, de asemenea, un iniţiator şi un animator al spectacolelor teatrale
organizate de clasă, asumându-şi, în general, rolul principal, remarcându-se în
mod deosebit ca actor. Este „şeful promoţiei” de absolvenţi, seria 1925.
Pe data de 1 septembrie 1925, a fost numit
învăţător în satul natal Poiana-Sărată (1925-1929), de unde s-a transferat în
oraşul Covasna, judeţul Covasna, la Şcolile generale nr.1 şi 2, unde şi-a
continuat activitatea până în anul 1967, când a fost pensionat la cerere. Aici
a funcţionat majoritatea timpului ca învăţător, apoi director (14 ani) şi
profesor de biologie (doi ani).
Între anii 1946-1948, a fost inspector
şcolar pentru judeţul Covasna. De asemenea, a fost responsabilul Cercului
pedagogic de biologie pentru ciclu II (între anii 1955-1957) şi metodist pe
lângă Secţia de învăţământ raională Tg. Secuiesc, între anii 1950-1952. A înfiinţat şi condus
o cantină şi o cooperativă şcolară pe lângă şcoala primară Covasna – Voineşti,
între anii 1938-1940.
La toate şcolile unde a funcţionat, învăţătorul
Nicolae Vleja a dus o activitate bogată şi variată. Ca învăţător începător, era
bine pregătit, mărturie stând şi faptul că a fost şef de promoţie. După
terminarea Şcolii normale, a continuat să ţină o strânsă legătură cu profesorul
dr. Grigore Tăbăcaru şi cu alţi profesori, sub a căror îndrumare pregătirea
ştiinţifică-pedagogică a progresat continuu, prin studiul individual, prin
colaborarea la diferite ziare şi reviste de specialitate, prin pregătirea
examenelor pentru grade, prin participarea la diverse cursuri organizate în
acest scop.
Încă din cursul practicii pedagogice din şcoală,
s-a putut constata că învăţătorul Nicolae Vleja iubea copiii şi se străduia
să-i cunoască cât mai bine, să descopere părţile bune ale fiecăruia. În munca
sa de învăţător şi profesor, s-a frământat mereu să găsească cele mai potrivite
metode şi procedee, prin care să se apropie de elevi şi să-i mobilizeze pentru
învăţătură şi pentru comportări frumoase. Se pregătea conştiincios şi prezenta
în faţa clasei lecţii judicios întocmite, bogat exemplificate, artistic
desfăşurate, care aveau darul să stimuleze interesul şi dragostea elevilor
pentru învăţătură.
Ca director de şcoală sau inspector, era apropiat
de cadrele din subordine, le asculta păsurile şi-i ajuta. Ca director al
Căminului cultural, timp de şapte ani, a desfăşurat o bogată activitate
cultural-artistică. Cu formaţii artistice bine pregătite, a organizat serbări,
şezători, seri de întrebări şi răspunsuri, hori, conferinţe, toate axate pe
problemele ce frământau satul sau cartierul. A organizat deplasări cu
formaţiile artistice (cor, teatru, dans, recitatori), în schimb de experienţă,
la căminele culturale de pe raza judeţului (1959-1962). Ca bibliotecar al
căminului cultural (1962-1967), s-a îngrijit de îmbogăţirea fondului de carte,
în funcţie de cerinţele cititorilor.
A fost deputat comunal şi membru în Comitetul
executiv al Consiliului popular al oraşului Covasna (1950-1953). A fost membru
în Consiliul de conducere al Cooperativei Covasna şi a contribuit la
înfiinţarea „Casei de ajutor reciproc” a pensionarilor din oraşul Covasna. Ca
ofiţer de rezervă, locotenent, a participat la războiul din 1941-1945,
asigurând paza căilor ferate în regiunea Ploieşti.
S-a remarcat în mod deosebit printr-o activitate publicistică prodigioasă,
pusă în slujba învăţământului şi a slujitorilor săi. Aceasta s-a realizat prin
revista „Era Nouă” apărută în oraşul Sf. Gheorghe şi pe care a condus-o timp de
opt ani (1932-1940), în calitate de secretar de redacţie. În revistă, publica
atât articole cu un conţinut cultural-naţional (ex. „Chemarea vremii”, în nr.
7-8 din 1935, p. 1-5), cât şi articole pe teme didactice (ex. „Experienţe şi
teste didactice”, în nr. 7-8 din 1935, p. 19-21). O colecţie aproape completă,
din această revistă, se găseşte la
Casa corpului didactic din Bacău şi alta la Casa corpului didactic din
Sf. Gheorghe.
A mai colaborat la următoarele reviste: „Şcoala şi
familia”, apărută în localitatea Ghimeş-Făget, în anii 1925-1926; „Revista
învăţătorilor” din judeţul Bacău (1925-1934). „Societatea de mîine”, cea mai
importantă publicaţie social-politică şi culturală, apărută la Cluj între cele două războaie
mondiale, condusă de un grup de profesori universitari. A mai publicat un volum
de nuvele şi schiţe „În slujba neamului” apărută în 1938, în Sf. Gheorghe, şi o
piesă de teatru în trei tablouri, intitulată „Viaţă nouă în Păltiniş”,
prezentată pe scena Căminului cultural din Covasna – Voineşti, în anul 1960. A alcătuit „Monografia
satului Poiana Sărată” din comuna Oituz, judeţul Bacău şi „Monografia oraşului Covasna”, ambele
rămase în manuscris. În anul 1975,
a coordonat un colectiv care a întocmit Monografia
„Absolvenţii Şcolii Normale Bacău, Seria 1925”.
Pentru bogată sa activitate, din cei 42 de ani de
muncă pe teren şcolar şi civic, i s-au acordat o serie de distincţii şi medalii
bine meritate: gradul de „Învăţător superior” şi o gradaţie de merit în anul
1946 şi titlul de „Învăţător emerit” pentru activitate îndelungată şi merite
deosebite, precum şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea învăţământului de
cultură generală (1966).
Soţia sa, Irina Vleja, învăţătoare harnică şi
răzbătătoare, l-a sprijinit cu dragoste în toată munca de zi cu zi. N-au avut
copii, dar au reuşit să-şi construiască o gospodărie frumoasă, un cuib plăcut
în care familia Irina şi Nicolae Vleja şi-au ţesut amintirile, cu „bucuria
datoriei împlinite”. A părăsit această lume la 9 octombrie 2004, la vârsta de
97 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu