”Atâta știu că taică-meu nu și-a părăsit portul...”

Din amintirile d-lui prof. Dumitru Munteanu...

Părinții d-lui profesor Dumitru Munteanu

”Taică-meu, Ioan Munteanu, a fost vreo șase ani prizonier în Rusia, în primul război mondial. Era logodit cu Reveica, urma să se căsătorească și i-a venit ordinul de încorporare exact în săptămâna nunții. A trebuit să plece la război. S-a căsătorit după ce s-a întors; am fost șapte frați, din care am mai rămas eu. Maică-mea a murit la trei luni după ce m-am născut eu. Am fost crescut cu ajutorul rudelor. 

Pomenea mereu de Omsk, de Tomsk. Ne povestea că iarna pe prizonieri îi punea să cioplească șlipere, traverse de lemn pentru calea ferată; vara, îi puneau la cosit, dar ideile comuniste intraseră deja pe fir; când un prizonier voia să fumeze, îi spuneau ”stai jos, fumează, că e dreptul omului să stea liniștit să fumeze”, dar, în schimb, coasa nu-i lăsa s-o bată decât o dată pe săptămână, să nu piardă timp, așa că, la urmă, nici florile nu le mai tăia. S-a întors, s-a căsătorit, și-a văzut de treabă. Însă, după al Doilea Război mondial, a fost declarat chiabur, a fost supus la cotele alea mari care erau atunci. În 1959, datorită unei pâre, a fost arestat și dus la Codlea, acolo a și decedat... Eram la Regat, prin Buzău, cu căruța, acolo am aflat că l-au arestat. Am venit o zi și-o noapte... Pe cine să fii mai supărat? Pe stat sau pe oamenii din sat, care l-au pârât că are saci de aur? La percheziție, au găsit doar câțiva bănuți...”

Despre perioada ocupației de tristă amintire: ”Eram mic. Atâta știu că taică-meu nu și-a părăsit portul”

Tatăl d-lui prof, adolescent, cu părinții lui

Informații: din amintirile d-lui prof. Dumitru Munteanu.

Foto: din arhiva personală a familiei Munteanu