Covasna de odinioară: Moșu' Tună a fost cioban. La fel ca tatăl și bunicul lui.

Astăzi, 15 martie, se împlinesc 30 de ani de când bunicul meu, Gheorghe Furtună, a trecut la cele veșnice. Un astm nenorocit l-a doborât înainte de vreme.

Moșu' Tună, alături de tatăl lui, soția Maria și cei doi copii; 1969

Bunicul meu, moșu' Tună, cum îi spuneam noi, a fost unul din cei doi băieți ai familiei Furtună, Gheorghe și Reveica. Despre tatăl lui, care a prins două războaie mondiale, mi-a rămas întipărit în minte faptul că, până în ziua în care s-a dus dintre noi, nu a purtat alte haine în afara portului popular (foto sus)

Crucea sub care odihnesc străbunicii mei

Despre fratele lui, Ionel, iar nu știu prea multe. O poză veche, îngălbenită de vreme, ni-l înfățișează în copilărie, cioban, în mijlocul mioarelor familiei. O altă fotografie ni-l arată tânăr recrut, în 1941. Apoi... a plecat la război, alături de alți voineșteni. Și nu s-a mai știut nimic de el... Ani de zile l-au așteptat părinții. Umblau zvonuri că ar fi căzut prizonier. Nu s-au confirmat niciodată. Multe drumuri la autorități, multe hârtii rămase fără răspuns... Pur și simplu, a dispărut. L-a înghițit hidra războiului. Dumnezeu să-l odihnească!

Ionel Furtună, în copilărie; perioada interbelică

Ionel Furtună, recrut, 1941

Moșu' Tună a fost cioban. La fel ca tatăl și bunicul lui. Nu a cunoscut o altfel de viață și, sunt sigură, nici nu și-ar fi dorit. Avea oieritul în sânge, la fel ca majoritatea voineștenilor. A întâlnit și trăit și bune, și rele, dar toate îi erau cunoscute, transmise din moși-strămoși, de la Dumnezeu lăsate. Mi-l închipui mândru și dârz. Că nu-i uşor să stai departe de sat, de familie – de multe ori – şi să ai grijă de animale pe dealuri şi munţi sălbatici.

Eram mică atunci când moșu' a murit, și nu-mi amintesc foarte multe despre el. Însă țin minte că, atunci când venea de la muncă (în ultimii ani, se angajase paznic la Cooperativa Avântul), ne aducea mereu câte ceva. De cele mai multe ori, era înghețată, care arăta ca un pachet de unt. De peste 30 de ani, pentru mine, înghețata de vanilie are gustul acelei înghețate, puțin topite, aduse de moșu' pentru nepoatele lui. Trei nepoate avea moșu'. Probabil și-ar fi dorit și-un nepot, să-i ducă numele mai departe. N-a fost să fie.

Și mai țin minte că avea mâinile crăpate și aspre. Cum și celălalt bunic le avea la fel, credeam, pe atunci, că așa trebuiau să fie mâinile bunicilor. Acum, îmi dau seama că erau mâini asprite de muncă.

Într-o zi friguroasă de martie 1986, astmul de care suferea de câțiva ani, pentru tratarea căruia mergea anual pe la diverse saline, l-a răpus.

Dumnezeu să te odihnească în pace, moșule!

În clasa a V-a

În armată; bunicul e în dreapta fotografiei,alături de prietenul lui, Nicolae Enea

Vara anului 1974, la Fagu Alb

Dl Gheorghe Cășuneanu m-a ajutat cu identificarea persoanelor din foto: ”rândul de sus, de la stânga la dreapta:Țică Porumboi,Costică Rusu,profesorul Șerban(Dede),Nicu Papuc(Pilușcu),Sorin Olteanu,cel cu sticla Ghiță Voicila;rândul de jos, de la stânga la dreapta:Din Costea,Manea Crișan,Nelu Papuc(Betegu),Marian Moraru,Nea Ghiță Furtună, bunicul tau și subsemnatul!”