Covasna de odinioară: Frânturi din viața unui Om: lt. (rtr.) Gheorghe Cojocaru (2)

Din amintirile lui nea Ghiță Cojocaru...

”Amintire din militărie, 15 VI 1944”

-Povestiți-ne despre experiența dumneavoastră pe front.

-În 20 mai 1944 ne-a încorporat. Am fost repartizat la Vânători de Munte. Plutonul nostru era la Săcele, Satu Lung, într-o clădire nouă, cu două dormitoare pentru soldați și o cameră mai mică, pentru gradați. În 23 august 1944, ne-a băgat pe front. N-aveam nici trei luni de instrucție. Erau mulți din Bucovina, băieți săraci. Primeam câteva pachete de tutun și un pachet de foițe de țigară pe lună. Cu ele, făceam schimb cu fumătorii. Aveam un coleg, mare afumător, îmi făcea bocancii, îmi curăța arma, numa’ să-i dau tutunul.

Mai întâi am fost la Vâlcele, lângă Sfântu Gheorghe. Apoi la Bod, acolo era un post de radio, îl ocupaseră nemții. I-am scos pe nemți afară, am pus o patrulă de la noi. Ne-a dus apoi spre Târgu Mureș.

-Cărțile de istorie vorbesc despre bătălia de la Oarba de Mureș, acolo unde au pierit, în câteva zile, peste 11.000 de militari ai Armatei Române, în lupta pentru eliberarea Transilvaniei. Știu că v-a ajutat Dumnezeu să scăpați teafăr de acolo.

-La Oarba de Mureș a fost prăpăd mare... Era un versant, o pantă mare, în vârf era un platou, pe urmă iar pădure. În două flancuri, două puști mitraliere de nemți, una într-o parte, una în cealaltă parte. În vârful pantei era un soldat, stătea într-o groapă, urmărea și trăgea cu arma. Noi urcam spre creastă, ne lăsa să urcăm, apoi începeau mitralierele. Ne luau din flancuri, trebuia să ne retragem, că ne omora pe toți. Reglau trageri de aruncătoare și noi fugeam pe pantă în jos. Ei cu aruncătoare tot pe noi. Fugeau săracii soldați prin Mureș, prin apă, mulți s-au înecat. A doua zi, la fel. Prima dată trăgea artileria, prin fumul de la artilerie urcam noi. Ne lăsau până urcam pe creastă, ne lua iar, iar fugeam…Două săptămâni. Și câte două atacuri pe zi. Acolo a fost prăpăd…Am scăpat.

-Vorbiți-ne despre cum ați fost rănit în acest război cumplit.

-Am trecut de Târgu Mureș, am ajuns la Nazna. Alt prăpăd. Acolo am fost rănit. Era postul de comandă, ne-au descoperit nemții. Un pluton numai cu asta se ocupa- făcea gropi pentru centrul de conducere. Eram în tranșee, a venit un locotenent: ”Domnule commandant, ne-au descoperit” În două minute, un proiectil a căzut la 50 de metri de centrală. Al doilea, la 30 de metri. Al treilea a căzut chiar lângă centrală. Acolo a murit un locotenent, pe mine m-a rănit, pe colonel, la fel. Îl auzeam cum venea- proiectilul de aruncătoare era lunguieț, avea în capăt încărcătura, focosul, deasupra avea niște aripioare. Când cădea, în 20 metri pătrați, tot rădea. Se sfărâma în bucățele, tot distrugea. Când m-a rănit, l-am auzit cum venea, m-am aruncat în groapă. Mi-a prins amândouă mâinile. Dar am avut zile. M-au dus în spital la Sighișoara. Cum nu erau locuri, pe cei mai puțin grav îi ducea la un internat de liceu. Țin minte că acolo directoarea era foarte cumsecade, venea zilnic la noi, ne întreba cum ne simțim, lua echipamentele, le spăla, aducea altele proaspete. După două luni, am ieșit din spital, am venit la unitate la Brașov, unde am mai stat două săptămâni la infirmerie. Am rămas fără un deget, mâna s-a vindecat.

-Încă războiul nu se terminase…

-Da, dar nu m-au mai trimis pe front. La cazarmă, ne-a băgat în patrulare, mențineam ordinea prin oraș. Nu era mereu ușor- ruși rămași de pe front, beți, intrau prin restaurant, trăgeau cu arma. Noi trebuia să-i dezarmăm, să avem grijă să nu se întâmple tragedii.