Din „Monografia comunei Covasna” întocmită de înv. Nicolae Vleja: nunta în Voineștii Covasnei

Foto: 8 noiembrie 1934, Voineștii Covasnei; miri: Ioan Teacă și Ana Zaharia

În arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe se află, în manuscris, MONOGRAFIA COMUNEI COVASNA, realizată, în perioada interbelică, de învățătorul Nicolae Vleja (informații despre Nicolae Vleja, AICI) 

Parte a demersului nostru de a aduce în atenția unui public cât mai larg informații despre Voineștii Covasnei de odinioară, dorind a furniza material bibliografic primar celor ce doresc să abordeze mai în detaliu anumite aspecte ce reies din ele, am transcris acest manuscris, care conține pagini valoroase despre traiul voineștenilor pe aceste meleaguri. Studiul monografic al învățătorului Nicolae Vleja, ale cărui ultime pagini s-au scris spre sfârșitul verii lui 1940, include o mare varietate de unghiuri: toponimie, geografie, demografie, istorie și etnografie, sociologie, economie, ș.a.m.d. 

Astăzi vă prezentăm paginile referitoare la obiceiurile de nuntă din Voineștii Covasnei, surprinse în perioada interbelică.

Nunta 

„Prezintă interes a da mai întâi felul cum se împodobeau cei ce pășeau în fața altarului spre a-și lega viața unul de altul. Mireasa poartă pe cap cununiță cu flori procurată din comerț, țopi (n.n.Țop, țopi, s. m. (Învechit și popular) Zuluf; p.ext. coadă împletită, panglică pe care și-o împletesc fetele în cosițe // DEX) și posomani (Posoman- panglică din fir auriu); la gât, mărgele sau salbă. În vechime purta fotă, mai târziu rochie largă de postav sau mătasă, „șoldar” la șoldul drept, în mod obișnuit de mătasă; șorț larg de mătasă, în trei foi, scurteică ori șubă. Mirele îi făcea un mânecar de postav sau catifea, cu care învelea pe mireasă pe cap, în căruță, după ce o lua din casa părintească. Se numea „mânecarul păpușii”. Zestrea  miresei era de obicei: o ladă, un pat, perini, țoale și cearșafuri. Mirele poartă căciulă cu floare și încinsă cu posoman, atât iarna cât și vara. Apoi cisme și șubă, indiferent de anotimp. În trecut feciorii nu se căsătoreau decât între 25-30 ani. Fiecare fecior își avea la cununie calul său. Era o întrecere între feciori de a avea calul cel mai frumos, ca mire. Mirele își făcea zestrea - ca și acum, de altfel - prin propria muncă, feciorind lângă oi și nu se însura până nu avea cel puțin 150 de oi.

Nunțile se fac de obicei vara, la Sf. Ilie și Sf. Maria. Sâmbătă seara nuntașii din partea mirelui, merg la mire, iar rudele miresei, la mireasă. După ce stau la masă rudele și ceilalți nuntași dela mire, merg la mireasă cu „păpușa” (colaci, mânecarul de pe păpușă, etc). Intrând la mireasă sunt întrebați: „Ce sunteți voi?”„Suntem negustori, venim de peste mare.”„Aveți bani?” Cel cu păpușa răspundea: „Avem și marfă”. După acest schimb de vorbe, mireasa leagă o basma la piciorul celui cu păpușa, apoi ia păpușa. Începe „jocul păpușii” după care nuntașii merg la  nunișori, la așa numitele „vedre” unde petrec adesea până-n zori, bineînțeles pe cheltuiala nunișorului.

N-am amintit că chemarea la nuntă se face de vornicii călare sau pe jos, după cum este timpul, având plosca împodobită cu flori. Intrând în curte zice „Bună dimineața, bună dimineața, s-a rugat domnul socru mare și socru mic, soacra mare și soacra mică, să poftiți la un pahar de băutură și mai multă voe bună, că dacă vor trăi și ei vor pofti.”

Duminică dimineață, nunișoara ia mireasa, iar nunișorul mirele și vin la biserică. Asistă la sfânta liturghie, la sfârșitul căreia se cunună. După cununie, nuntașii se împart în două părți: unii merg cu mireasa la casa părinților miresii, alții la ginere (mire), unde și unii și alții stau la masă, în timp ce vornicesele, îmbrăcate frumos, împodobite cu flori, cu ploștile de asemenea împodobite, cheamă fetele la masa miresii. Acestea aduc daruri: ciupăgele (bucăți de pânză) și colaci. După ce se ridică nuntașii dela mire, vin la mireasă în căruțe, iar ginerele și feciorii călare pe cai. Feciorii călare stau în fața ușii la mireasă și unul dintre ei cere mireasa, rostind o orație în versuri. Mireasa își ia ziua bună dela părinți, sărutându-le mâna. Mirele mulțumește părinților miresei, că au crescut-o și îngrijit-o, apoi pleacă cu căruțele spre a merge la „întrecut”. Înainte de plecare, nunișoara rupe un colac dulce pe capul miresei, aruncând bucăți în toate părțile. Cei din jur se străduiesc să prindă o fărâmă cât de mică din acest colac. Ruperea colacului și împărțirea lui simbolizează viața ce o încep cei doi tineri, viață care să fie dulce ca și colacul și toți să se bucure de fericirea lor. La „întrecut” se merge călare și feciorilor ce ajung primii la un loc  dinainte fixat, li se dau diferite premii. De aici merg la casa mirelui. În tot cursul drumului, mireasa e acoperită pe cap cu mânecarul de pe păpușă.

Nu este lipsit de interes de a aduce oarecare amănunte în legătură cu „întrecutul”, înainte de a arăta felul cum se desfășoară petrecerea la mire.

Înainte vreme întrecerea se făcea pe distanță dela „poarta câmpului” până la perii Pavei și de-a acolo înapoi, ceiace însemna 1000m, dus și întors.

Primul, al doilea, al treilea și al patrulea fecior primeau: o cârpă (basma), un colac, o sticlă cu rachiu și o frigare cu carne. Premiile se dădeau de două ori: pentru dus, mirele și pentru întors, mireasa. Fiind terenul nepotrivit pentru astfel de întreceri, s-au întâmplat multe nenorociri, cari aduceau umbră asupra petrecerilor de la nuntă. Aceasta a determinat înlocuirea întrecerii călare cu întrecerea „pe jos” pe o distanță de 200 m. Astăzi, s-a reîntors întrecutul pe cai, însă pe drumul din partea de sus a Voineștilor, spre izvorul Horgas.

Ajunși la mire, ne găsim în fața altei serii de obiceiuri interesante. Nunul și omul mirelui se spală pe mâini, iar mireasa dă amândurora câte o cârpă (basma de cap). În timpul spălatului, spre a se mări veselia, nuntașii dau celor ce se spală, pietre în loc de săpun; alții le pun în pumni țărână ori cenușă. Începe „hora miresii”. Mireasa e scoasă în horă, învelită în ștergar. Vornicii  caută momentul potrivit, furând pe mire din horă și ducându-l pe sus la fântână; aici e amenințat cu înecul dacă nu e răscumpărat; mireasa vine cu bani și-și eliberează „alesul inimii” din mâna „răufăcătorilor”.

De când s-a introdus în portul femeilor giumbirul (basma de cap, caracteristică portului), miresei, odată ajunsă la mire, i se pune acest giumbir și posoman care, trecut peste giumbir, atârnă pe spate. Se împarte apoi celor din casă rachiu dulce numit „zeama conciului” și se continuă hora. Cam pe la  vecernie, lumea se așează la masă. Nunișorii în fruntea mesii, apoi ceilalți nuntași. Mirele și mireasa nu stau la masă. Către sfârșitul mesii, se adună darurile în bani dela oaspeți și cele în natură din partea soacrei mici, nunișorilor, rudeniilor: fețe de masă, trup de nun, trup de nună (pânză pentru cămașă), basmale de cap. Basmale primesc și vornicii.

La miezul nopții întreaga natură merge la nunișor, ducând colaci și turte. Aici se face desculțatul nunișorului: mirele la un picior și mireasa la celălalt, deodată. Nunișorul este însă pregătit așa ca întotdeauna mireasa să termine mai repede, oaspeții fac pe tema aceasta mult haz. Mireasa leagă apoi de piciorul nunișorului o basma, iar acesta, așa desculț cum era, lua mireasa la joc, în timp ce alții - spre a face haz - aruncau jar și paie aprinse pe jos, pentru nunișorul desculț.

Vornicii pândesc la ușă așteptând un moment potrivit pentru a fura mireasa. Dacă reușesc să o fure, mirele o răscumpără cu bani. Petrecerea continuă apoi la nunișor până în zori. A doua zi se continuă nunta între rudenii la așa numitul „spălatul blidelor”. La o săptămână după cununie, tinerii merg la biserică. Femeile dau tinerei neveste lumini (lumânări).”
Înv. Nicolae Vleja