Din „Monografia comunei Covasna” întocmită de înv. Nicolae Vleja: personalități


Am vorbit AICI despre MONOGRAFIA COMUNEI COVASNA, realizată, în perioada interbelică, de învățătorul Nicolae Vleja, aflată în manuscris. 
Astăzi vă prezentăm paginile referitoare la fii de vază ai Voineștilor Covasnei, așa cum erau aceștia percepuți acum un secol de către autorul studiului monografic, Nicolae Vleja. 


Personalități de seamă ale comunei

      „S-a arătat în altă parte că puţini sunt locuitorii din Covasna cari s-au îndemnat a-şi trimite odraslele la învăţătura înaltă în centrele culturale ce erau pe atunci. Totuşi, cei puţini ce au avut fericirea de a se împărtăşi de binefacerile cărţii, au fost bine aleşi; din ei au ieşit distinşi bărbaţi ce au făcut cinste comunei  natale, în orice locuri şi demnităţi au ajuns în stat.
      Aproape toți și-au continuat studiile, după terminarea cursului elementar sătesc, la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, sau la „școalele cele mai mari românești din Brașov” cum era cunoscut atunci de populația românească a satelor, acest liceu.
      Astfel putem număra ca cel dintâi fiu al comunei, absolvent al liceului „Andrei Șaguna” pe Octavian Sorescu (n.n. Unele surse spun că acesta se număra printre prietenii lui Mihai Eminescu; informații, AICI), ce a continuat studiile la academia de drept din Sibiu; a fost avocat cu renume în Brașov și în urma lui rămân cinci fii cari ocupă astăzi funcțiuni de seamă în țară.
      Al doilea fiu al comunei Covasna care a luat bacalaureatul la Brașov (în 1880) este dr. Dumitru (Șerban) Ștefan, astăzi pensionar. A fost trimis de către consistoriul ortodox din Sibiu, cu o bursă de 500 florini anual, la universitatea din Viena. Practicând la început avocatura, este numit după întregirea neamului (1918) primprocuror. La bătrânețe s-a retras în satul natal ca să trăiască ultimele-i zile aproape de mormintele părinților ce i-au deschis cărările vieții. Fiii lui, dr. Coriolan Ștefan, fost prefect al Sibiului și dr. Ulpian Ștefan, fost medic șef al municipiului Brașov, au fost astfel botezați ca să nu li se poată maghiariza numele.
      Al treilea covăsnean absolvent din Brașov a fost episcopul Justinian Teculescu (mai multe informații, AICI). E născut în 1865 din părinții Matei Teacă și Paraschiva, născută Popica. De la Brașov a continuat studiile la academia teologică din Sibiu; a păstorit întâi în parohia din Râșnov, apoi a fost ales protopop de Alba Iulia. În 1919 intră în parlamentul țării (senator). Între anii 1923-25 este episcop militar, după care, cu prilejul reînființării Episcopiei de Cetatea Albă şi Ismail, marele colegiu l-a ales episcop. Timp de cinci ani a desfășurat aici o prodigioasă activitate. S-a distins și pe teren cultural, colaborând la revistele și ziarele din Ardeal. La moarte a lăsat însemnate ajutoare bănești parohiei ortodoxe din localitate. Înmormântat în Covasna, în Iulie 1932. Fii săi: Horia Teculescu, fost director al liceului din Sighișoara și Bujor Teculescu, distins avocat în Brașov.
Al patrulea bacalaureat covăsnean al liceului „Andrei Șaguna” e Ghiţă Jurebiţă (n.n. Mai multe informații despre acesta, AICI), fost profesor la liceul din Sighișoara și secretar al episcopului Justinian Teculescu, în Ismail. A studiat teologia la Sibiu și dreptul la universitatea din Cluj. 
        Din generația tânără, Covasna a dat o serie de intelectuali ce au îmbrățișat diferite cariere, ca: medici, profesori, ofițeri, preoți, învățători. Tineri distinși cărora le ținem numele sub tăcere până ce timpul le va da posibilitatea să se manifeste în slujbele ce le-au îmbrățișat.”
Înv. Nicolae Vleja


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu